Sunt greu de filmat. Multe unghiuri, priviri, raporturi intre personaje, grija sa nu "sari axu". In prima zi am avut tot timpul tentatia de a decupa scena in bucatedle, noroc ca m-am calmat la timp, era o prostie.
Ti se face pofta. Mie de chiftelele si ardeii umpluti cu pasta de brinza. Chiftelele nu se mai pun.
Sunt plicticoase. Actorii uita racordurile, trebuie sa filmezi cit de cit in continuitate
Daca ai parte de actori de genuri si virste diferite (my case) trebuie sa-ti intri serios in rol si sa-i conduci acolo unde vrei tu. Altfel ai sfeclit-o. Unii asteapta prim-planul, altii fac glumite si tu ii auzi in lavaliere, altii sunt absenti, unii se vor funny, altii ii urasc pe cei care se cred funny.
Mincarea se ofileste precum rosia lu' doamna Tora de azi. Trebuie sa stai cu ochii ca pe butelie sa nu se "lase" cascavalul si multe altele.
Cu toate astea, a fost o zi palpitanta. Poate ca numai pt. mine, Popistasu era fed up. O vedeam prin usa intredeschisa si ii mai tineam psihicul sus prin semne.
E ca un joc de sah in care depinde de tine sa conduci si sa imprimi ritmul care trebuie. La vorbit, la mincat, la schimbat cadrul sau lumina.
Am uitat sa zic ca filmam deasupra Restaurantului Sahara unde sunt cele mai bune dulciuri libaneze din oras. Ieri ne-am ghiftuit, azi am suferit prin renuntare. Miine simt ca voi ceda din nou.

{ Tudor Giurgiu's blog | login sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii | English  }