n-am mai scris aici de multisor. asa cum stim, filmul a fost la berlin, feelingul a fost bun, intrebarile pertinente si lumea mai mult decat binevoitoare. acum in bucuresti au luat-o serios cu promovarea, ne trimit peste tot, vorbim cu reviste si ziare, cu doamne si domnisoare de la televizor, facem poze, ma imbufnez, ma mai amuz, ma enervez si ma plictisesc uneori sa dau aceleasi raspunsuri la aceleasi intrebari. avem clip pe posturile muzicale si uite asa mai prind pe cate cineva privindu-ma cu senzatia ca ma stie de undeva. de cele mai multe ori fete, presupun admiratoarele tudor. le intorc privirea si sper sa nu le supar, stiu ca vor veni sa vada si filmul si ma vor judeca aspru. apoi iar reviste si pozute si articole pe care mi-e frica sa le recitesc. however, presupun ca este mai mult decat normal, ca ar trebui sa ma bucur de promovarea lui caci asta inseamna public in sala si duce la o intzelegere mai buna a pietzei. etc etc etc..

{ continuare }

Dau filmu' inapoi. Nu stiu de ce dar la Berlin n-am avut feeling sa scriu. Ma asteptam macar Maria sa "fill the gap" da' n-a fost sa fie. Asa ca, intii de toate a fost OK ca ne-a iesit copia la timp. N-aveam inca copyrightul de muzica cleared. Nici acum, de altfel. Primele zile am avut intilniri de tot felul, filme n-am prea vazut. Decit "Grbavica", viitorul Urs de Aur. Mixed feelings, un film cuminte si corect. Prea corect. Simbata proiectie la market, sala mica, strict pt. buyeri si industry people. I-am vazut pe Iulia si Leo, nu ma asteptam sa vina, da' asa s-a intimplat. Full house, se statea si pe jos, la final ecouri f. OK. Shane de la Edinburgh Festival imi spunea fericit ca se bucura cind unui prieten i-a iesit filmul OK si nu e nevoit sa ii spuna chestii aiurea, de complezenta. Ma relaxasem brusc. A doua zi au inceput sa apara cumparatorii pe la standul celor care vind filmul (MDC), Marta (cea care "vinde") parea happy dupa primele reactii.

{ continuare }

E ciudat sa scriu dupa asa o pauza lunga. Parca n-as mai avea ce zice, parca s-a spus totul. Cum n-am ajuns sa scriu ca filmul nostru a fost primit in fine la Panorama la Berlinala am zis ca nu e tirziu nici acum. Sincer, nu mai speram de nici o culoare, am trimis filmul destul de tirziu, mixajul inca nu e gata, eram destul de trist. Intr-o zi luminoasa insa de marti 10.01 secretara din tvr mi-a dat vestea asa ca am inceput sa sar de unul singur in biroul gigantesc din Carrefour (aripa noua din tvr) unde poti juca si fotbal daca iti pui capul...
Cel mai mult m-am bucurat pentru ca filmul asta s-a nascut greu, in chinuri destul de mari si a fost un mare efort de echipa. N-am povestit aproape deloc de Andu, care a montat de unul singur multe secvente, cu toate ca i le mai distrugeam apoi noptile cind ajungeam la montaj, de Vlaicu, care a venit la un moment critic cu solutii muzicale misto, de Cuchi pe care l-am stresat de mii de ori cu genericul. Sau de alta intilnire providentiala care m-a facut sa reusesc sa fac mixajul la Paris, in conditii de care nici nu visam inainte. Am terminat in fine mixajul, marti facem codarea Dolby si mai e un pas mic spre a avea totul gata

{ continuare }

Azi, duminica 11 decembrie. Mi-era frica rau. Pentru ca stiam ca o sa vina multi prieteni si varianta cea mai nasoala era sa fie cald-condescendenti si sa trag io dup-aia concluzia ca a fost de kko. De dimineata i-am dat un dvd lui Chelba si la 5 m-am vazut cu gasca. Cecilia, Razvan, Vivi, Radu, Ileana, Corina, Stefan, Ada, Vali. Imi pare rau ca n-a venit Florin. Inainte de a intra in firma la fatidica ora 5, Chelba m-a sunat entuziasmat cum numai el poate fi, sa-mi spuna ca are 3 lucruri sa-mi spuna - ca i-a adus aminte de Truffaut, ca are atmosfera, emotie si ca nu mai stiu ce. Punea multa pasiune in ce spunea, dar mi-am dat seama ca nu e bullshit. Am intrat oarecum mai sigur de mine in proiectie si am stat cu ochii si cu urechile belite timp de 90 de minute sa vad unde si cum reactioneaza lumea. La final, tacere de mormint, muzica curgea, no reaction, ma simteam ca la priveghi. Nici bancuri nu-mi venea sa zic. Am trecut la protocol, cu ceva bere, pateuri, etc si au inceput reactiile. Slava Domnului, e de bine. Au sarit pe mine ca nu le place voice-overul, ceea ce ma asteptam. Ca anumite secvente sunt prea lungi, ca daca scot vo-ul atunci nici secventele unde apare VO-ul poate nu sunt neaparat necesare. Partea OK e ca li s-a parut emotionant, ca Radu si mai ales Ada au fost cred f. placut surprinsi. Vivi a ridicat probleme de morala re. subiect si felul in care apare relatia frate-sora. A mai zis ca i se pare prin prisma temei filmul romanesc cel mai interesant din ultimii 15 ani, poate e prea mult... Razvan si Cecilia au fost precisi si exacti ca de obicei, Razvan e impecabil cind isi expune argumentele, pare un chirurg ferm si decis care taie la punct fix. Overall, pariul e cistigat, am avut senzatia cumva bizara ca erau cu totii f. curiosi si nu prea creditau acest subiect cu sanse sau oarecum cu mari sanse de reusita. Cred ca marele atu al filmului e ca relatia intre fete e SUPERCREDIBILA, iar Maria si Ioana sunt impecabile. Momentul cu Maria la final cind zice "Si eu acuma ce fac?" e beton, imi aduceam aminte de la filmare ca mi s-a facut pielea gaina cind zicea vorbele alea.

{ continuare }

duminica am asteptat toata ziua sa se faca 7pm.
la pranz am iesit cu bicicleta prin oras, am facut bai de soare si-am baut ceai cu musetel si miere la planters la cismigiu. apoi m-am intors imbujorata acasa si-am asteptat din nou sa se faca 7pm. si in timp ce incet incet chiar se facea sapte pm, am inceput sa citesc textul de la stadion, m-am incalzit invelita in jacheta mare si alba si apoi chiar ca se facea 7pm asa ca am iesit in graba din casa pentru a ajunge la saptepm la stadionul vointza unde, mare refacere mare, ne-am intalnit in formula mica a echipei mari, but still the dream team, baietzi si fete, proaspat tunsi, odihnitzi si zambaretzi. ne-am adunat cate unul cate doi iar care cum venea era intampinat cu dintzi de la o ureche la alta si pupat ca la intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului. am filmat bine si ne-am miscat profi, parca nici asa frig nu era si ne-am povestit si ne-am milogit de o intalnire soon in contexte mai muzicale, mai pe relaxare si mai in interior.

{ continuare }